Opel Zafira Tourer este un monovolum elegant cu şapte locuri, care dispune de spaţiu suficient pentru cinci adulţi şi doi copii, eficient din punct de vedere al consumului de carburant, şi care, surprinzător, este foarte uşor de condus. Acest model este un rival direct pentru Ford S-MAX, Citroen Grand C4 Picasso şi Renault Grand Scenic. Originalul Zafira a fost primul sedan compact, dar această versiune mai recentă – Zafira Tourer – este şi mai practică.
Monovolumul este o categorie destul de rară în peisajul autohton, asta pentru că şoferii care vor maşini mai mari aleg de obicei un SUV. Dar cu Zafira Tourer este altceva. Această maşină e greu să-ţi rămână indiferentă. Aspectul ei sportiv, cei 4,66 metri lungime şi 1,7 metri înălţime zgândăresc curiozitatea, şi nu de puţine ori când eram cu ea pe stradă am surprins privirile admirative ale celorlalţi şoferi.
Zafira Tourer se întoarce în gama Opel după ce a experimentat un facelift şi o îmbunătăţire în ceea ce priveşte caracteristicile de siguranţă. Acesta a adoptat un exterior mai stilat şi mai dinamic, iar spaţiul de care dispune la interior îl face o investiţie ideală pentru cei cu o familie numeroasă. În configuraţia cu şapte locuri, portbagajul are o dimensiune de 150 de litri, însă în cea de cinci locuri, Zafira dispune de un spaţiu de 710 litri.
Motorizări şi consum
Am avut ocazia să testez un Zafira Tourer cu motor diesel de 2.0 litri şi 170 CP, şi aş putea să spun ce mi-a plăcut la maşina asta. Gama mai cuprinde şi alte motoare, cum ar fi o unitate pe benzină turbo de 1,4 litri şi 120 de CP, un motor diesel de 1,6 litri tot de 120 de cai, iar în partea de sus a gamei găsim un motor diesel de 2,0 litri. O cutie de viteze manuală este disponibilă în dotarea standard, dar clienţii pot opta şi pentru transmisie automată pe motoarele de 1.4 şi 1.6 benzină şi 2.0 litri motorină. Motoroarele diesel de 1,6 şi 2,0 litri sunt cele mai bune alegeri, ele au o putere decentă şi cele mai bune costuri de funcţionare. În privinţa consumului Zafira testată de mine a „mâncat” în jur de 10 litri la suta de km în oraş, iar în afară puţin peste 7.0 litri.
Platformă
Zafira Tourer are la baza acelaşi şasiu ca şi Insignia, se simte excelent la condus, şi foarte stabil la viraje. Direcţia este precisă şi îţi dă o senzaţie de siguranţă pe drum. Suspensiile m-au încântat, pur şi simplu. Ele ţin maşina bine lipită de asfalt, absorb foarte bine denivelările, şi fac faţă cu brio atât gropilor, cât şi denivelărilor specifice şoselelor noastre. De remarcat este că, la trecerea peste denivelări, nu face acele salturi tipice maşinilor mari.
Acest MPV modern este surprinzător de agil, şi reacţionează foarte repede la comenzi, la fel de repede ca maşinile care sunt jumătate cât ea ca şi dimensiune. Zafira Tourer se simte ca acasă pe autostradă, dar este la fel de confortabilă şi pe drumurile urbane.
Siguranţă
Fiind o maşină orientată către familie siguranţa este un aspect important, iar în privinţa asta ne putem baza pe Zafira. Mulţumită colecţiei de tehnologii de care dispune, cum ar fi: ESP, ABS, asistenţă la pornirea în pantă şi senzorii de parcare, frânarea automată, sistemul Opel Eye, care recunoaşte semnele de circulaţie şi ţi le afişează pe ecran, plus cele 5 stele pe care l-a luat la testele Euro NCAP, puteţi sta liniştiţi în privinţa siguranţei pe care o oferă această maşină.
Dacă vorbim despre siguranţă nu putem să nu pomenim despre sistemul de iluminare frontală adaptivă. Sistemul cu care este dotată maşina face ca farurile să îşi schimbe direcţia şi intensitatea fasciculului în funcţie de locul în care conduci, de condiţiile meteo şi de viteză, fără a orbi alţi şoferi.
Acesta face conducerea pe timp de noapte mai sigură, îmbunătăţind vizibilitatea în curbe. Cel mai performant sistem de iluminare frontală din industria auto selectează automat din nouă funcţii diferite de iluminare, proiectate pentru a asigura o iluminare optimă în orice situaţie.
Vizibilitate
Stâlpii subţiri ai parbrizului şi luneta din spate asigură o vizibilitate mai bună decât multe alte MPV-uri, din poziţia şoferului, dar la parcările laterale va trebui să vă răsuciţi serios gâtul pentru o bună vizibilitate. Senzorii de parcare faţă şi spate vin în dotarea standard, iar camera de marşarier este o opţiune ce poate fi achiziţionată la un preţ rezonabil. Pe lângă acestea mai există o gamă largă de ajustări pentru a ajuta şoferul să se simtă confortabil.
Sistemul de infotainment
Sistemul de infotainment este bine plasat pentru a putea fi accesat în timp ce conduci. Acesta este împărţit cu Astra şi se dovedeşte suficient de clar pentru a naviga, deşi unele din butoane de pe ecran sunt puţin cam mici.
Includerea Android Auto şi Apple CarPlay înseamnă că nu trebuie să plătiţi suplimentar pentru a primi navigaţia, presupunând că aveţi un smartphone compatibil. Asta pentru că aplicaţiile smartphone-ului pot fi transferate pe ecranul multimedia al maşinii.
OnStar
La fel ca toate modelele Opel disponibile la ora actuală în România, şi Zafira beneficiază de sistemul OnStar. Acesta oferă asistenţă în caz de accident, funcţie care se activează când este declanşat airbagul. O dată apăsat butonul OnStar un consilier vă va răspunde şi vă va ajuta să găsiţi mai repede o destinaţie, poate trimite destinaţii în navigaţia maşinii, poate rezerva camera la hotel sau vă poate oferi alte informaţii despre maşină.
Preţ
Opel ofera mai multe variante de motorizări pentru acest model. Cel mai accesibil este motorul 1.4 de 120 CP, care împreună cu nivelul de echipare Edition are un preţ de pornire de 17.412 Euro fără TVA, respectiv 20.720 Euro cu TVA. Versiunea testată de noi începe de la 24.000 Euro cu TVA, iar în funcţie de opţiunile pe care şi le alege clientul, preţul final poate ajunge la 27.490 Euro, dacă ar fi să-şi pună pe ea şi cutie automată.