Renault Kangoo Express – poze spion
Maşina a fost surpinsă pe un teren propice testelor: Transfăgărăşan, unde asfaltul distrus pune la încercare orice suspensie şi orice caroserie, fiind, practic, un adevărat laborator de încercări.
Faţă de versiunea familistă, cea utilitară este denumită şi, în realitate, este chiar mai voluminoasă decât în fotografii. Pentru o "dubiţă", Kangoo are o parte frontală chiar foarte atractivă şi, am putea spune, comică (din cauza farurilor), însă, per total, arată ca o maşină de transport, în care încap peste 1,5 metri cubi de încărcătură.
Pentru Renault România, modelul Kangoo Express este o piesă destul de importantă în domeniul utilitarelor mici: în 2007 au fost vândute 597 de astfel de modele, în scădere cu peste 100 de bucăţi faţă de 2006. Principalii concurenţi ai utilitarei franceze sunt Fiat Doblo Cargo (2.457 bucăţi în 2007), Ford Transit Connect (506 bucăţi), Peugeot Partner (626 bucăţi) şi VW Caddy (646 bucăţi), dar şi Dacia Logan Van, al cărei preţ mult mai mic a convins micii întreprinzători şi companiile să achiziţioneze 6.850 de bucăţi în 2007.