Răzvan Cuc a numit Consiliul de administrație al CNAIR, în ultima zi de mandat

Autor: ProMotor 05 nov. 2019 Știri auto
Răzvan Cuc a numit Consiliul de administrație al CNAIR, în ultima zi de mandat

Adunarea Generală a Acţionarilor a CNAIR a decis, în data de 4 noiembrie, numirea a doi membri noi în Consiliul de Administraţie al CNAIR şi numirea definitivă pe o perioadă de 4 ani a Consiliului de Administrație, în condiţiile în care acesta fusese numit provizoriu. Trebuia procedura închisă, a declarat fostul ministru Răzvan Cuc.

„Sunt nişte proceduri legale, nu s-a întâmplat absolut nimic. Am văzut că domnul prim-ministru minte de la tribuna Parlamentului cu neruşinare vis-a-vis de faptul că ar fi intrat Narcis Neaga în Consiliul de Administraţie, lucru total neadevărat. A fost o procedură legală desfăşurată pentru care s-au cheltuit nişte bani. Nu ştiu să vă spun suma, dar este o procedură pentru toate companiile se face o procedură de selecţie, iar normal era să se închidă procedură. Nu puteam să lăsăm o procedură nefinalizată”, a declarat ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc.

Acesta a adăugat că selecţia a fost relizată de companie, iar el trebuia să încheie procedura pentru care au fost întreprinse cheltuieli. „Dacă cunoaşteţi legea, o să vă uitaţi că el dacă acceptă acel mandat va deveni membru neexecutiv, unu, doi la mână, nu l-a selectat ministrul Transporturilor. Nu ministrul selectează, e o companie care selectează, este concurs de selecţie, este o selecţie de dosare. Deci mare atenţie. Trebuia procedura închisă, nu puteam să plec din minister să las o procedură deschisă, fără să se dea o soluţie. Dacă venea cineva şi spunea domnule de ce aţi cheltuit banii fără să finalizaţi procedura”, a mai declarat Cuc.

Întrebat despre acest subiect, Lucian Bode, noul ministru al Transporturilor, a spus că va analiza procesul de numire din CA-ul Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

„Daţi-mi voie să mă documentez asupra procesului de selecţie, dacă toţi au îndeplinit condiţiile sau nu”, a declarat acesta marţi.

Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere a numit doi membri noi în Consiliul de Administraţie, pe Maşala Ionuţ Laurenţiu şi Piţiogoi Mihuţ Marius, şi a numit definitiv Consiliul pentru o perioadă de 4 ani, după ce iniţia a fost numit provizoriu. Ion Iordăchescu a demisionat din CA. Membrii actuali, pe lângă cei doi numiţi în cursul zilei de luni, sunt Bumbac Georgeta, Pascu Bogdan şi Mihalache Costin.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...

Sursa foto: Promotor



Comentarii
Inchide