Cel mai cunoscut model Great Wall pe care îl ştim în România
este
SUV-ul Hover CUV, o maşină ieftină cu mecanică de origine
Mitsubishi. Producătorul chinez mai are, însă, în portofoliu şi
alte maşini crossover şi SUV, însă, cu ocazia Salonului
Auto Shanghai, ne va arăta intenţia de a adăuga la această familie
şi un model lifestyle: Great Wall IF Concept.
O maşină care are în vizor nici mai mult, nici mai puţin
decât cunoscutul
BMW X6. Sau în loc de „vizor” ar
trebui să spunem „sursă de inspiraţie”? Great Wall IF pare foarte
apropiat de producţia de serie, aşa încât termenul „concept” nu
prea i se potriveşte – deocamdată, însă, nu se ştie când ar trebui
să intre în producţie.
Ştim, însă, că va avea un gabarit impresionant, cu o
lungime de peste 5 metri şi un ampatament de 3 metri, în
timp ce înălţimea va depăşi 1,8 metri. De asemenea, interiorul va
fi unul luxos, cu multe dotări de înalt nivel, iar sistemul de
tracţiune integrală va fi standard.
Nu se ştie, deocamdată, ce motor va utiliza Great Wall
IF, în cărţi fiind tot motorul pe benzină de 2,4 litri de origine
Mitsubishi. Totuşi, date fiind dimensiunile acestui model,
cel mai probabil Great Wall va oferi şi un motor mai mare V6, dar
rămâne de văzut care va fi sursa acestuia.