Din aceste poze spion ne putem da seama că Porsche 911 Cabrio 998 poate fi caracterizat prin acelaşi atribut specific Porsche, tradiţionalism. De la forme care nu s-au schimbat radical de mai bine de jumătate de secol, până la păstrarea aceleaşi soluţii textile în era acoperişurilor metalice retractabile. Rămâne de văzut dacă Porsche se va orienta spre un CC, dar momentan acest lucru pare utopie pură, ceea ce este de apreciat la marca germană.
Actuala generaţie, 997, este pe piaţă încă din 2004, deci un substituent este mai mult decât necesar. Deşi vizual, mulţi vor spune că prea multe nu se vor schimba, pasul în faţă va fi unul tehnologic. Versiunea 911 Cabrio urmând să beneficieze de aceleaşi tehnologii introduse şi la fraţii cu plafon metalic sau de sticlă şi anume, mult lăudata transmisie PDK, Porsche Active Suspension Management şi motoare boxer mai eficiente.