Cele mai recente imagini spion surpinse cu AMG S63 ne confirmă facelift-ul iminent pe care cei de la Mercedes îl pregătesc pentru superbul sedan.
Deşi numai bara de protecţie faţă este mascată, putem remarca că prizele de aer sunt mai mari decât cele ale modelului actual, iar pe lângă acestea ne aşteptăm să mai apară şi la alte modificări vizilibe la momentul când maşina va intra pe linia de produţie.
Prizele de aer mai mari sugerează nevoia de aerodinamica şi o răcire mai bună pentru a face faţă unui plus de putere. Actualul AMG S63 produce 577 de cai putere prin intermediul motorului V8 twin-turbo de 5.5 litri. Cel mai probabil, creşterea pe care inginerii AMG o vor aplica va duce noul Mercedes la 600 de CP.
Este puţin probabil ca sedanul să fie la fel de agresiv precum Coupe-ul, pentru care de asemenea se pregăteşte un facelift, asta deoarece cumpărătorii de maşini cu patru uşi pun accent pe spaţiu, pe când cei de coupe sunt mai deschişi spre sportivitate.
Gama curentă a Clasei S a fost lansata 2013, deci un refresh ar fi bine venit. Se vehiculează că 2017 va fi anul când va apărea, dar având în vedere că abia acum vedem acest prototip, 2018 ar putea fi anul în care îl vom vedea în sfârşit pe noul Mercedes-AMG S63 în ”carne şi oase”.