Viitorul model Dacia cu șapte locuri a fost surprins în teste de jurnaliștii francezi, ceea ce demonstrează că acesta se află în faza finală de testare. Imaginile arată ceea ce pare a fi un Renault Scenic, dar sub caroseria acestuia se ascunde viitorul model de familie al Dacia.
Chiar dacă arată ca un Renault Scenic, din fotografiile publicate de colegii francezi de la largus.fr se poate vedea că mașina pare să aibă o problemă la îmbinarea dintre șasiu și caroserie. Mai exact, pasajul roților din spate este mult mai larg și are o formă bizară.
Nu este ceva neobișnuit, constructorii auto folosesc adesea în faza inițială de testare caroseria unui alt model. Acesta poartă denumirea de „mule” (catâr) în jargonul industriei auto. Aceasta nu se potrivește întotdeauna 100% pe platforma tehnică a noului model. În acest caz, caroseria pare că are atașată o parte suplimentară în partea din spate.
Nu este prima oară când vorbim despre un model Dacia cu șapte locuri, mai ales că monovolumul Lodgy s-a dovedit a fi un eșec. Cu ceva ani în urmă, s-a speculat chiar că Duster va avea o versiune cu șapte locuri, dar acest lucru a fost infirmat ulterior. Ceea ce este cert este că Dacia nu va mai avea un alt monovolum, chiar dacă dezvoltarea noului model a pornit de la ideea de monovolum.
O dovedește denumirea internă RJI, care trădează caracterul de MPV, dar știm din surse sigure că Dacia va urma trendul pieței și va produce un SUV. Dacă Renault ar fi ascultat zvonurile din piață, ar fi realizat deja un Duster cu șapte locuri și ar fi fost la adăpost de fluctuațiile pieței. Renault nu este la primul model de MPV pe care l-a repoziționat apoi ca SUV – Espace a avut aceeași soartă la ultima generație, cu toată că asta nu i-a asigurat suficiente vânzări pentru a supraviețui ca model.
Revenind la „catârul” din fotografii, acesta dovedește că viitorul model Dacia va fi mai lung decât Renault Scenic, dar mai scurt decât Grand Scenic. Putem menține speculațiile inițiale, cu o lungime de aproximativ 4,50 metri, apropiată de cea a modelului Lodgy actual.
Cât privește platforma tehnică, este cert că viitorul model va adopta platforma CMF-B, ca și noile Logan și Sandero. Acest lucru înseamnă că viitor model Dacia cu șapte locuri va avea și o versiune de motorizare hibridă, cel mai probabil cea E-Tech de la Clio.