Doi dintre piloţii Echipei F1 ING Renault vor încânta publicul cu un spectacol unic pe pista care va fi amenajată în zona Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Traseul, cu o lungime de 600 de metri, va cuprinde porţiunea din Bulevardul Libertăţii situată între intersecţiile cu Bulevardul Naţiunilor Unite şi Calea 13 Septembrie.
Roadshow-ul Renault din Bucureşti este primul spectacol de acest fel desfăşurat în România, cu susţinerea Echipei de Formula 1 ING Renault. Aceasta a mai organizat evenimente similare în mari oraşe ale lumii, precum Roma, Lisabona, Sevilia, Dubai, Sao Paulo, New Delhi, Johannesburg, Moscova, Kiev, Varşovia şi la Technocentre Renault, lângă Paris.