xHawk5 de la A.R.T., sau cum să impresionezi cu unul dintre cele mai decente BMW-uri

Autor: Andrei Ştirbu 10 iul. 2015 Tuning auto

În timp ce BMW X6 se prezintă ca plăcerea vinovată a multora dintre fanii BMW, SUV-ul X5 este, mai degrabă, alegerea celor care ţin la brand, dar care sunt mai pragmatici prin natura lor. Iar oamenii pragmatici nu vor o maşină care să iasă în evidenţă cu orice preţ, ci vor mai degrabă o ofertă care să le bifeze cât mai multe dintre nevoile practice.

Apoi mai este şi X5-ul de la A.R.T., un atelier de tuning din Germania, care preferă să se etaleze cu 25% mai musculos decât în versiunea standard. Nu, nu singurii – cei de la A.R.T. – care fac asta, însă acesta este unul dintre cele mai „nucă-în-perete” X5-uri pe care le-am văzut în ultimul timp.

O fi de la faptul că embosarea caroseriei îţi dă impresia că i-au fost lipite bucăţi de material peste cel deja existent, o fi de la faptul că este mult prea încărcat în partea din faţă, sau o fi de la faptul că nu pot percepe un BMW X5 decât ca un pragmatic, lăsând gândurile murdare pe seama lui BMW X6. 

Jantele de 22 de inci, însă, arată foarte-foarte bine. xHawk5 – căci aşa se numeşte – aduce, pe lângă modificările estetice, upgradeuri la sistemul de frânare, la suspensii şi la… motorizările diesel. OK, e timpul să ne oprim aici. 

Te las cu galeria foto de mai sus şi cu întrebarea „când a fost ultima dată când ai văzut un X5 modificat care să arate bine, dar bine?”. Vino şi cu poze, dacă se poate.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide