Kia nu a atacat până în prezent segmentul monovolumelor mici, dar se pare că în viitor pun ţinta pe această categorie de nişă. Şi dacă modelul va avea calităţile lui Kia Cee’d, aşa cum se speculează, dar mai ales preţul acestui atunci pentru VW Golf Plus urmează vremuri tulburi.
Deocamdată, nu se ştie cu siguranţă denumirea acestui model, nici măcar dacă va fi Kia sau Hyundai, dar conform celor de la Scoopy care au vorbit cu o sursă din interior, este vorba de un model Kia ce va fi dezvoltat pornind de la hatchback-ul compact, din ce în ce mai popular.
Din ce se poate observa, modelul va avea jante destul de mari pentru un model de clasă mică, deci exclus să fie un înlocuitor pentru Kia Picanto, şi acoperiş panroamic. De asemenea, este foarte posibil ca acest model să apară la comun, sub sigla Hyundai şi Kia, aşa cum ne-au obişnuit coreeni.