:format(webp)/https%3A%2F%2Fwww.promotor.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2019%2F09%2F18400393%2F27-viteza-in-marsarier.jpg)
Tesla a anunţat că şi-a atins ţinta anuală de livrări pentru 2019, luând prin surprindere investitorii de pe Wall Street, care au împins acţiunile companiei auto la un nivel record.
Succesul este datorat cererii externe în creştere pentru berlinele sale Model 3, care s-au livrat într-un număr de 112.000 de autoturisme în al patrulea trimestru.
Estimările analiştilor se situau la livrări de circa 104.960 maşini în ultimul trimestru din 2019. Producătorul auto din California a livrat pe tot parcursul anului 2019 aproximativ 367.500 de autovehicule, depăşind cu puţin limita inferioară a ţintei de 360.000-400.000 de maşini livrate.
Tesla a confirmat că au produs 104.891 de vehicule în timpul celui de-al patrulea trimestru (de asemenea un nou record) și au livrat alte 8.000 de mașini:
Model S și Model X: 17.933 de mașini produse, și livrate 19.450
Model 3: 86.958 de automobile produse și 92.550 livrate
Total: 104.891 autoturisme produse și 112.000 livrate
Acestea se adaugă la totalul de 367.500 de vehicule livrate în 2019, cu o creștere de 50% față de anul precedent. Prețul acțiunilor Tesla a crescut cu până la 2% după anunțul numărului de livrări și producție.
Tesla a mai oferit vineri informaţii despre fabrica sa de la Shanghai, care a început producţia de maşini Model 3 în octombrie anul trecut. Tesla a anunţat că uzina din China a confirmat că poate produce peste 3.000 de modele pe săptămână.
Cel mai nou produs lansat de Elon Musk este Cybertruck. Astfel compania din Palto Alto dorește să intre în segmentul camionetelor, un segment foarte profitabil.
Cybertruck are o lungime de 5.885 m, 2.027 m lățime și 1.905 m înălțime. Cea mai puternică versiune va fi Tri-Motor AWD care accelerează de la 0-100 de km/h în 2,9 secunde. Această configurație oferă o autonomie de 800 de km și o viteză maximă 209 km/h. Va costa 69.900 de dolari.
Vor mai fi disponibile alte două modele, una cu un singur motor RWD Cybertruck, la un preț de 39.900 de dolari, cu o autonomie de peste 400 km care face 0-100 km/h în 6,5 sec, iar o altă varianta Dual Motor, cu două motoare pornește de la 49.900 USD oferind un sprint o-100 km/h în 4,5 sec și o autonomie de 480 km.
Producția pickup-ului Tesla Cybertruck va începe la sfârșitul anului 2021.